„New year, new me” pare motto-ul industriei de fashion în această perioadă. Ne induce puternic sentimentul că hainele sunt soluția pentru toate problemele noastre. Iar ofertele speciale, reducerile, promoțiile, chilipirurile sunt aproape imposibil de ignorat, mai ales în mediul online. Ele vin cu precădere din partea brandurilor fast-fashion, ale căror strategii de marketing ne strecoară în minte cu ușurință ideea că ratăm ceva sau că ceva ne lipsește pentru a ne simți mai bine cu noi înșine. Întrebarea rămâne. Cum să faci shopping sustenabil în perioada reducerilor?
Dovada că cele mai multe „oferte de neratat” pe care cheltuim bani cu atât de multă ușurință sunt doar rezultatul unor campanii foarte bine gândite se afla chiar în dulapurile noastre. Câte dintre acele cumpărături de impuls stau încă în dulap, cu tot cu etichetă? Unele, dacă au noroc, ajung să fie purtate de câteva ori, dar apoi sunt abandonate rapid pentru altceva.
Potrivit ONG-ului WRAP (Waste and Resources Action Plan), consumatorii din Marea Britanie au în garderoba lor haine în valoare de aproximativ 30 de miliarde de lire sterline, pe care nu le-au mai purtat de un an; iar o treime din toate hainele pe care le cumpărăm ajung la groapa de gunoi.
Ți-ai propus să ai o garderobă mai sustenabila în noul an? Îți oferim un mic ghid pentru acest sezon de reduceri, care sperăm să te ajute să cumperi mai bine și mai puțin, fără a-ți compromite stilul.
Cum să faci shopping sustenabil în perioada reducerilor?
1. WARDROBE-CHECK sau Operațiunea Dulapul
Propune-ți ca în sezonul de reduceri să economisești bani cumpărând articole care lipsesc din garderoba ta, în loc să alegi altele similare, doar pentru că sunt la reducere.
De exemplu, dacă ai o pereche de pantaloni pe care îi iubești, dar pe care îi porți rar pentru că nu ai topurile potrivite pentru ei, acum este momentul să le găsești.
Însă nu poți ști ce-ți lipsește, până nu ști ce ai deja. Înainte de a decide să cheltuiești bani pe piese noi, alocă-ți timp unui exercițiu de organizare a garderobei existente. În cazul dressingurilor foarte mari, acest proces poate fi obositor și frustrant. Nu e mereu ușor să identificăm ce ne lipsește din garderobă. Ajutorul unui specialist, în acest caz, e foarte valoros. O curățenie temeinică și câteva sfaturi sănătoase de stil, care să-ți ușureze deciziile viitoare, pot facem minuni.
Găsește un style coach cu al cărui stil să rezonezi, care să înțeleagă nevoile și stilul tău de viață. Un astfel de specialist te poate ghida spre un stil sustenabil și o garderobă care să te pună în valoare. Urmărește ceea ce fac Adriana Matei, un style coach cool și empatic care a reluat cursurile de styling, Irina Markovitz cu a sa perspectivă practică și actuală asupra unui stil feminin sau alți specialiști de pe piață care oferă astfel de servicii.
2. Evită piesele „la modă”
Asta nu înseamnă să cumperi piese plictisitoare – shoppingul de fashion trebuie să fie o activitate plăcută, care îți aduce bucurie, desigur. Dar, dacă tinzi să alegi piese specifice unui anumit trend, vei ajunge să le porți de foarte puține ori și te vei debarasa de ele cu mare ușurință.
Cum îți poți da seama ce e trending în acest moment? E simplu – dacă aceleași câteva stiluri de haine apar pe toate siteurile de haine pe care le urmărești (de exemplu, fuste mini petrecute) sau dacă le vezi tot mai des pe rețelele sociale, sunt șanse foarte mari ca ele să fie piesele momentului.
Hainele sunt expresia stilului și a personalității noastre. Dacă ai identificat deja acele modele, croiuri sau materiale care te pun în valoare și care te fac să te simți bine, nu e nevoie să alergi după tendințe. Fii selectiv și investește în piese potrivite stilului tău, care transcend trendurile și pe care le poți aprecia la fel de mult și peste ani.
3. Alege întotdeauna calitatea și piesele care ți se potrivesc
De câte ori ai încercat ceva și ai simțit că nu este perfect, dar l-ai păstrat oricum pentru că era ieftin? Dacă nu simți că ți se potrivește 100%, răspunsul e Nu, indiferent cât de „chilipir” este. Aceste piese sunt motivul pentru care magazinele caritabile nu mai fac față valurilor impresionante de donații. Îți recomandăm să nu mai cazi în capcana cumpărăturilor de haine reduse, doar pentru că sunt ieftine. E unul dintre cele mai bune lucruri pe care le poți face pentru a te implica în lupta împotriva deșeurilor textile.
Conform raportului Fundației Ellen Macarthur din 2022, peste 75% din cele 53 de milioane tone de textile produse anual la nivel global ajung la groapa de gunoi. Acesta este echivalentul unui camion de haine în fiecare secundă.
Iată ce trebuie să iei în considerare atunci când ai de luat decizii de cumpărare.
- Îmbrăcămintea ți se potrivește bine?
- Este prea strâmta/nu se prinde în locurile potrivite/se simte inconfortabil?
- Ce calități are acest material?
- Va arata la fel peste o lună?
- Țesătura este bine făcută, te pune în valoare?
- Va dura mai mult de un sezon?
Odată ce începi să-ți pui aceste întrebări, vei fi uimit cât de mult ți se schimbă percepția.
Dacă adaugi aici și faptul că cele mai multe branduri fast-fashion aleg să arunce la gunoi retururile, pentru că reprocesarea lor e mai costisitoare, o sa îți dai seama că decizia cea mai bună e să eviți cumpărăturile impulsive.
4. Alege să cumperi de la branduri sustenabile
Dacă simțiți că hainele sustenabile sunt prea scumpe, atunci perioadele de reduceri sunt momentul ideal să cumperi de la branduri cu ale căror valori rezonezi și pe care vrei să le susții. Piesele produse de acestea sunt durabile, atemporale, cu respect pentru oameni, animale și mediu.
În selecția YKO-YKO găsești haine, pantofi și accesorii din materiale organice certificate, fibre reciclate sau materiale inovatoare, cu design specific economiei circulare, produse în mod etic și transparent.
În secțiunea SALE, poți găsi branduri sustenabile din Europa, la prețuri cu până la 40% discount.
5. Economisește pentru noul sezon
Ultimul sfat despre cumpărăturile la reduceri e… să nu cumperi deloc! Dacă nu ești în căutarea unor haine noi, atunci nu este nevoie să faci cumpărături. În schimb, pune acești bani deoparte pentru atunci când apare o nevoie reală.
De exemplu, dacă știi că hainele de vara sunt cele care au nevoie de un refresh, atunci nu prea are rost să cumperi articole de toamnă/iarnă la reducere. În schimb, poți economisi acești bani pentru noul sezon. Poti pune acea suma de bani într-un cont de economii, pe care să-l accesezi atunci când vei avea nevoi specifice.
Acestea sunt sfaturile noastre pentru o abordare mai conștientă a cumpărăturilor din perioada reducerilor, astfel încât să îți formezi obiceiuri mai sustenabile în noul an. Urmărește secțiunea noastră editorială pentru a afla noutăți, studii și informații utile din sustainable fashion.
YKO-YKO
Wearing & Awaring